Pasiunea – cea mai bună terapie de a-ți aminti cine ești cu adevărat

Presupun că ești o femeie cu multe pasiuni și vei înțelege exact despre ce vorbesc.

Eu, una, cu siguranță am multe pasiuni. Ski, calatorii, bicileta, feng shui … și sigur voi mai descoperi unele noi

Pe lângă pasiunea pentru feng shui, care a devenit și prima mea afacere din pasiune, am ales să vorbesc acum despre una dintre cele mai mari dar și mai puțin cunoscute pasiuni ale mele – croitoria.

Începe în copilăria petrecută alături de bunica mea, o croitoreasă de lux. În vacanțele de vară, stăteam lângă ea și îi urmăream fiecare mișcare, învățând bazele croitoriei prin imitare. Îmi confecționam haine pentru păpușa mea Nioka, o mică păpușă negresă, ceva mai mare decât o palmă, replicând exact ceea ce lucra ea. Așa am învățat să fac tipare, să urmez ordinea operațiilor și să realizez finisaje de calitate.

Ce nu știam eu pe atunci este că tot acest proces de construcție a unui obiect vestimentar  unicat și pe mpsură – “Made to Measure” – este unul cu adevărat strategic

După ce am exersat pe păpușa mea, am trecut rapid la a-mi crea haine pentru mine, astfel că în liceu, eram deja recunoscută pentru stilul meu unic și hainele nemaivăzute până atunci. O mica vedetă la vremea aceea, ceea ce mi-a adus multe complimente dar și gustul succesului și a aprecierii:). 

O emoție nouă, încântătoare!

Cum m-a modelat toată povestea asta a pasiunii mele?

Tehnic vorbind, am dreprins mute abilități

Am exersat geometrie și proporții, transpunerea formelor 3D în 2D pentru a crea tipare precise.

Am învățat să măsor și să tai materialul cu atenție, asigurându-mă că fiecare piesă se potrivește perfect.

Evident, am învâțat tehnica cusutului la mașină și ceva mecanică despre cum funcționează o mașinărie

***Așa că și astăzi stiu fără să măsor din ochi cât înseamna 50 de centimetri și vad disproportiile de la un kilometru

 

Până aici a fost partea ușoară, și o să-ți spun și de ce…

Pentru că abilitățile personale pe care le dezvolți urmând și practicând pasiunea ta sunt mai presus de orice tehnică sau îndemânare.

Îți propun un exercițiu – ia un pix și o foaie și hai sa ne uităm la câteva abilități și să-mi spui, atunci când te gândești la pasiunile tale, care dintre ele ți se aplică și ție

  • Răbdare

Croitoria m-a învățat că fiecare cusătură are propriul ritm și că graba poate strica totul. Dacă te grăbești, materialul se poate încreți, iar rezultatul final va fi compromis.

Mai mult, să înțelegi și să “simți” materialul este exact ca atunci când asculți și simți clientul. Tragi prea tare de el pentru că te grăbești, se “încrețește” (și materialul, și clientul:))

  • Reziliență

Uneori, procesul este extrem de monoton, mai ales când lucrezi la detalii interioare, cum ar fi festonul. Țac-Țac-Țac, îți vine să le arunci pe fereastră și doar pasiunea este care te împinge.

Așa ca în bunsiess – ai de scris postări, n-ai chef, de făcut acte, de scrie emailuri – parcă nu se mai termină. Dar fără ele nu se poate. Tocmai de asta mă conduc după îndemnul: fă ce trebuie ca să faci ce-ți place!

  • Grija pentru detalii

Un tiv greșit poate distruge întreaga rochie. Am învățat să acord atenție detaliilor pentru a mă asigura că ajung la rezultat.

Care detalii? Cele care conteză! Pentru că nimic nu va fi perfect, totul are o limita, iar ce contează este să faci tot ce poți tu mai bine. La fel ca în bunsiess – nimci nu va fi perfect dar dacă fcai tot ce ține de tine, va fi uman, credibil și va emana energia ta autentică, singura care atrage 

  • Perseverență

Ooooo, da! Nu toate proiectele ies din prima încercare. Am învățat să fac și să refac cusături, să înlocuiesc bucăți de material dacă s-au deteriorat. Și să depășesc senzația aia că-ți vine să reniunți. O super lecție pentru mine!

 

Dincolo de toate astea, ia să vedem cum stăm la soft skills

  • Simțul Proporțiilor

Am dezvoltat un simț al proporției “1-la-ochi”, pe care l-as traduce în business în “suficient de bun”, “echilibrat”, “de bun simț”. O mare lecție pentru mulți, pentru că implică echilibru, bun simț și încredere în sine. Acum sunt un coșmar pentru graficieni pentru că pot evalua și simți când ceva nu este corect fără a măsura fiecare detaliu. Pur și simplu simt și văd

  • Gândire Strategică

Ei bine, aici doare cel mai tare și o să-ți explic de ce

Strategia este imaginea de ansamblu a ceea CE vrei să faci, DE CE să faci și CUM să faci.

Gândește-te puțin la croitorie. Ai o singură șansă șă tai corect materialul și vei simți același gol în stomac ca atunci când ai o singură șansă să vinzi la un webinar la care ești invitată sau să ai doar 5 minute să bați palma cu un potențial mare client la care visezi de mult. Așa-i?

Cu presiunea asta pe umeri, am învățat să privesc în ansamblu, să planific înainte de a lua decizii ireversibile și… să verific de 3 ori înainte….!

  • Flexibilitate

Dacă am făcut o greșeală majoră, am învățat să fiu flexibilă și să adaptez proiectul inițial.

De exemplu, transform o rochie într-o fustă sau o cămașă într-un tricou și merg mai departe, mândră de reușita mea.

În business adesea te frustrezi că nu a ieșit așa cum ți-ai propus și uneori ești pe punctul de a renunța, în loc să te adaptezi.

Pentru că… știi ceva? În afară de tine nimeni nu știa cum trebuia să fie așa că singura care își face probleme inutile că are fustă în loc de rochie ești doar tu!:)

  • Orice centimetru contează –  (aici vă las pe voi să vă imaginați de ce). 

 

Next level – pasiunea mea devine un business pentru că începe șă fie remunerată de clienți.

Adică prima mea afacere din pasiune și, implicit primii mei clienți plătitori

Aici sunt mai multe lucruri care cred că sunt foarte importante

Unul dintre ele este asumarea responsabilității. Ești acolo pentru clientul tău și faci tot ce îți stă în putință să livrezi ce ai promis. Evident, nu ești responsabilă de rezultatele lor, pentru că nu tu faci treaba în locul lor, dar pentru partea da, esti 100%.

Apoi, am exersat fără să-mi dau seama comunicarea directă dar diplomată și feedback-ul constructiv

Cum spui fără a ofensa că un nu-ți vine bine rochia mulată peste colăcei sau fusta scurtă peste celulită (scuze!). O spui oferind alternative, idei, soluții.
La fel ca în business.
Și dacă vezi că ceea ce recomanzi, după clarificări și negocieri, nu este acceptat de client și încalcă valorile tale, ai posibilitatea chiar de a refuza elegant colaborarea. Iar asta înseamnă încredere în tine și clienți mulțumiți

Și demn de luat în seamă, am învățat briefing și debriefing prin comunicare clară – toate etapele construirii unui brief împreună cu clienta, prin consilierea și clarificarea detaliilor – coaching în toată regula, ce mai! 

 

Ce poți primi de la pasiunea ta?

Încredere în tine: Croitoria mi-a oferit o încredere în mine că pot să fac, să învăț și să experimentez în același timp 

Self-Love: Modul în care te pui în valoare prin hainele pe care le creezi contribuie la stima de sine și la iubirea de sine.

Mândrie: Niciun compliment nu este mai valoros decât atunci când ți se admiră munca.

 

După toți acești ani, am realizat că valorile care mă definesc se regăsesc întru totul  în pasiunea mea pentru croitorie

Claritatea –  este cea pe care o caut permanent în tot ceea ce fac și o ofer cu ușurință și clienților mei.

Este un exercițiu pe care l-am practicat atâția ani prin pasiunea mea și știu că,  dacă nu ai un proiect, un plan și o destinație clară, eșecul este aproape garantat. Același lucru se aplică 1-1 și în business și putem vorbi mult și bine pe tema asta, doar dacă ne uităm puțin în jur li analizăm atât succesurile, unde claritatea este emanată orin toți porii, cât și eșecurile, unde este evident că cele de mai sus nu au existat

Ușurința –  Nu înseamnă că ceea ce faci este ușor – dacă era ușor, făcea oricine – ci, că atunci când ești pasionat de ceea ce faci, simți că totul vine natural și cu ușurință.

Într-o afacere din pasiune ai multe de făcut, pentru că este o mare diferență între a-ți practica pasiune ta și a face o afacere din ea.

Bucuria lucrului făcut de tine –  Bucuria nu este doar despre rezultatul final, despre ce sau cât am obținut, ci este despre drumul parcurs, despre puterea de a depăși eșecurile, de a găsi soluții și de a fi prezent în fiecare moment al vieții tale


Ce aș sfătui pe oricine îmi cere asta este ca, pentru echilibrul emoțional, pentru armonia feminin-masculin (a crea – a face), pentru stima de sine ridicată și pentru încrederea că poți realiza orice,  să-ți cultivi conștient cel puțin o pasiune. 

Te invit să te uiți la pasiunea ta cea mai mare și să conștientizezi ce ți-a oferit, cum te-a format și cum ți-a scos în față atuurile pe care le aplici azi în viața de zi cu zi. 

Și dacă vrei ca afacerea ta să fie “Made-to-Measure”, adică alinată cu cine ești tu, cu pasiunile tale și cu atuurile tale, sunt aici să te ajut. Contactează-mă fără rezerve. Nu știi niciodată ce ar putea ieși

 

Și as vrea să te rog, dragă femeie pasionată, antreprenoare sau încă nu, dacă ți-ai uitat atuurile sau te-ai pierdut pe tine însăți, folosește pasiunea ta ca o terapie de aducere aminte a cine ești cu adevărat!

 

Hugs, Ioana